Clinică de oncologie modernă în Braşov
La Braşov, luna aceasta se va deschide cea mai modernă clinică de oncologie, construită de la zero. Construcţia clinicii de pe strada Carierei a început în luna noiembrie 2011, are o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi pe cinci niveluri, şi o capacitate de 100 de paturi.
Dotările tehnice permit diagnosticarea tuturor leziunilor maligne, precum şi tratamentele necesare unui pacient diagnosticat cu cancer pe toată perioada de evoluţie a bolii. Investiţia a depăşit 24 de milioane de euro, mai mult de jumătate din sumă fiind costul efectiv al celor 42 de tone de echipament aduse la Braşov.![]()
“După părerea mea, clinica de la Braşov va fi între primele 15 din Europa, din punct de vedere al echipamentelor. Sunt foarte puţine spitale care au tot ceea ce avem noi aici şi de aceea am încercat să cooptăm medicii români care au plecat peste hotare, să-i aducem înapoi acasă. Vrem să fim un centru de referinţă pentru tratamentul oncologic”, a precizat dr. Aurel Tudose, care face parte din managementul Centrului.
Un ziar născut și motivat de dragostea pentru Brașov.



14:08
Buna ziua,
As dori sa aflu mai multe date cu privire la clinica de oncologie si cum as putea sa fac o programare, daca se poate cat mai repede as dori.
Va multumesc,
Lirca Georgeta